Cronica de la Zenica

Ca tot românul muritor de rând am aşteptat cu sufletul la gură şi cu berea in mână meciul „tricolorilor” cu bosniecii. Aşteptam cu nerăbdare revenirea „briliantului”. Credeam cu adevărat în şansa noastră.
Naţionala pleca in Bosnia cu gândul de a obţine cele 3 puncte. Speram că o data cu schimbarea orei să se schimbe şi poziţia României in clasament.
20:15 – fluieraşu dă drum partidei pe un teren pe care se vedeau încă urmele războiului de acum 15 ani. 11’le nostru de start format din jucători fără echipă, ştergători profesionişti de bănci de rezervă sau alte talente începe meciul într-o notă obişnuită: imaginaţie 0 , pase date ca pe aeroport. Încet, încet ne apropiem de buturile bosniece. MINUNE, în minutul 29 în urma unui moment de sclipire a lui Cipilică Marica, România deschidea scorul. Deja ne îmbătam cu apă rece. În continuare, mingea sare din apatridul (omu’ fără echipă) Florescu ca din perete, iar chirurgu Alexa e mult prea cuminte. Răzvanel dă tonu la retragere. Aproape toată echipa e inghesuită de pressing-ul bosniac in propria jumătate. În fine, rezistăm eroic până la pauză.
Repriza a 2a. Lucescu Jr. pune la punct o tactică ultradefensivă. Tiki-taka bosniacă ajunge la o posesie uimitoare de 70%. Mutu ratează din faţa portarului, iar bosniecii dau drumu asaltului final. Ibisevic, apoi Dzeko reuşesc să spargă baricadele apărării noastre adormite la 2 faze fixe. Răzvănel, în criză de idei, işi lasă apatridul in teren până aproape de final. Cu greu, românii rezistă in tranşeele de pe teren şi reuşesc să piardă doar cu 2-1.
La sfârşit, după cum declara şi Mister Răzvan, a fost doar supărare, tristeţe şi frustrare. Ora s-a modificat , dar poziţia noastră a rămas aceeaşi. Atacul a devenit mai slab ca a pescarilor din Feroe, iar apărarea mai slabă ca a fraţilor de peste Prut. Singurul lucru bun a fost acela că această noapte ruşinoasă a durat cu o oră mai puţin.
Aşa că, capu sus, tot înainte, poate ne intrece şi Luxemburg! Răzvaneee, lasă-nee, lasă-nee!!